Still working to recover. Please don't edit quite yet.
Difference between revisions of "Anarho-individualism"
| Line 1: | Line 1: | ||
| − | '''Anarho-individualisul''' este o formĂ a [[ | + | '''Anarho-individualisul''' este o formĂ a [[Anarhism|anarhismului]] care arată importanţa [[individualism|individului]]. O serie de gânditori anarhişti, cum ar fi [[Josiah Warren]], [[Benjamin Tucker]], [[Lysander Spooner]], [[Max Stirner]], [[Dora Marsden]] sau [[Joseph Labadie]], sunt consideraţi anarhişti individualişti. |
Lucrările lor luptă pentru [[suveranitatea fiecărui individ]] în [[viaţa]] personală. Alţi asemenea scriitori sunt [[Henry David Thoreau]] şi [[John Henry Mackay]]. | Lucrările lor luptă pentru [[suveranitatea fiecărui individ]] în [[viaţa]] personală. Alţi asemenea scriitori sunt [[Henry David Thoreau]] şi [[John Henry Mackay]]. | ||
==Anarho-individualiştii si proprietatea privată== | ==Anarho-individualiştii si proprietatea privată== | ||
| − | Anarho-individualiştii sunt cunoscuţi ca parte a tradiţiei lor de [[ | + | Anarho-individualiştii sunt cunoscuţi ca parte a tradiţiei lor de [[Anarho-capitalism|anarho-capitalişti]], pe de altă parte, caţiva anarhişti individualişti recunosc o seamă de lucrări a anarho-capitaliştilor ca parte a tradiţiei, dar fără a fi de acord cu ele în totalitate. |
| − | [[Socialismul libertarian|Socialiştii libertarieni]] insistă că mulţi din aceşti autori, incluzându-l şi pe [[Pierre-Joseph Proudhon]], au respins bazele esenţiale ale [[ | + | [[Socialismul libertarian|Socialiştii libertarieni]] insistă că mulţi din aceşti autori, incluzându-l şi pe [[Pierre-Joseph Proudhon]], au respins bazele esenţiale ale [[Capitalism|capitalismului]], şi anume legalitatea proprietăţii private (ca fiind in opoziţie cu simplul drept de folosinţă), în special cu privire la pământ, si plata interesului sau a chiriei. |
| − | [[ | + | [[Anarho-capitalism|Anarho-capitaliştii]] apreciază accentul pe care aceşti gânditori l-au pus pe drepturile individuale sau libertate, şi pe concepţiile bazate pe piaţă decât pe cele bazate pe [[collectivism|colectivism]]; ei sunt de acord cu [[Frederic Bastiat]] [[Frederic Bastiat/debate with Proudhon|ca un răspuns lui Proudhon]]. |
| − | Anarho-capitaliştii ar putea de altfel să gândească precum [[Max Stirner]] care este, discutabil, dintre anarhiştii individualişti, cel cu orientarea cea mai [[ | + | Anarho-capitaliştii ar putea de altfel să gândească precum [[Max Stirner]] care este, discutabil, dintre anarhiştii individualişti, cel cu orientarea cea mai [[Filosofie|filosofică]], a respins ideile lui Proudhon despre proprietate ca un bun colectiv, dar şi toate felurile de [[liberalism]] precum şi ideea de drept la proprietatea personală ca o iluzie sau "fantomă", exprimând clar că nu există nici un drept divin de a poseda ceva, omul doar are ce are şi atât. În viziunea lui Stimer nu există nici o obligaţie [[Moral|morală]] legată de proprietate sau orice altceva în ceea ce priveşte. Astfel el consideră ambele concepţii ale lui Proudhon, "propretatea individuală ca furt"(parafrazat) ''şi'' ideea [[Libertarianism|libertariană]] de proprietate ca un principiu natural fondat pe [[superstitie|superstiţii]]. (În acest concept el include explicit toate posesiunile "fără însemnătate" sau "spirituale", vezi şi ''[[The Ego and His Own]]''.) |
Revision as of 21:55, 3 March 2007
Anarho-individualisul este o formĂ a anarhismului care arată importanţa individului. O serie de gânditori anarhişti, cum ar fi Josiah Warren, Benjamin Tucker, Lysander Spooner, Max Stirner, Dora Marsden sau Joseph Labadie, sunt consideraţi anarhişti individualişti. Lucrările lor luptă pentru suveranitatea fiecărui individ în viaţa personală. Alţi asemenea scriitori sunt Henry David Thoreau şi John Henry Mackay.
Anarho-individualiştii si proprietatea privată
Anarho-individualiştii sunt cunoscuţi ca parte a tradiţiei lor de anarho-capitalişti, pe de altă parte, caţiva anarhişti individualişti recunosc o seamă de lucrări a anarho-capitaliştilor ca parte a tradiţiei, dar fără a fi de acord cu ele în totalitate.
Socialiştii libertarieni insistă că mulţi din aceşti autori, incluzându-l şi pe Pierre-Joseph Proudhon, au respins bazele esenţiale ale capitalismului, şi anume legalitatea proprietăţii private (ca fiind in opoziţie cu simplul drept de folosinţă), în special cu privire la pământ, si plata interesului sau a chiriei.
Anarho-capitaliştii apreciază accentul pe care aceşti gânditori l-au pus pe drepturile individuale sau libertate, şi pe concepţiile bazate pe piaţă decât pe cele bazate pe colectivism; ei sunt de acord cu Frederic Bastiat ca un răspuns lui Proudhon.
Anarho-capitaliştii ar putea de altfel să gândească precum Max Stirner care este, discutabil, dintre anarhiştii individualişti, cel cu orientarea cea mai filosofică, a respins ideile lui Proudhon despre proprietate ca un bun colectiv, dar şi toate felurile de liberalism precum şi ideea de drept la proprietatea personală ca o iluzie sau "fantomă", exprimând clar că nu există nici un drept divin de a poseda ceva, omul doar are ce are şi atât. În viziunea lui Stimer nu există nici o obligaţie morală legată de proprietate sau orice altceva în ceea ce priveşte. Astfel el consideră ambele concepţii ale lui Proudhon, "propretatea individuală ca furt"(parafrazat) şi ideea libertariană de proprietate ca un principiu natural fondat pe superstiţii. (În acest concept el include explicit toate posesiunile "fără însemnătate" sau "spirituale", vezi şi The Ego and His Own.)
