Still working to recover. Please don't edit quite yet.
Nonviolenţa
Nonviolenţa (sau non-violenţa) este o fixare a unor presupuneri cu privire la conflictul moral care îşi îndeamnă susţinătorii să refuze să folosească violenţa in eforturile lor pentru atingerea unor itinerarii sociale sau politice. Des folosit ca sinonim pentru pacifism, începând cu mijlocul secolului al XX-a, termenul nonviolenţă a îmbrăţişat atât o diversitate de tehnici de pornire a unor conflicte sociale fără a folosi violenţa, cât şi raţionamente politice si filozofice pentru folosirea acestor tehnici.
Ca tehnică pentru lupta socială, nonviolenţa este des asociată cu campania pentru independenţa Indiană condusă de Mahatma Gandhi, şi cu lupta pentru obtinerea de drepturi civile pentru Afro-Americani, condusă de Martin Luther King. Prima a fost puternic influenţată de ideile anarhismului creştin ale lui Leo Tolstoy cu privire la nerezistenţă, bazate pe Predica de pe Munte.
În 10 Noiembrie 1998, Adunarea Generală a Statelor Unite a proclamat primul deceniu al secolului XXI şi al celui de-al 3-a mileniu, anii cuprinşi între 2001 şi 2010, ca fiind "Deceniul Internaţional al Promovării Culturii Păcii şi a Nonviolenţei pentru Copii Lumii".
De ce nonviolenţă?[edit]
Majoritatea adepţilor nonviolenţei îşi trag preferinţele în privinţa nonviolenţei sau din religie, credinţe etnice, sau dintr-o analiză politică pragmatică. Prima justificare pentru nonviolenţă este ceva referitor la nonviolenţă principală sau etnică, în timp ce a doua este cunoscută ca pragmatică sau strategică. Oricum, nu este ceva neobişnuit să găseşti ambele dimensiuni în gândirea unor mişcări particulare sau în gândirea celor individuali.
Nonviolenţa etnică poate fi împărţită în radicală şi de situaţie.În timp ce nonviolenţa radicală caută să evite folosirea violenţei sub orice preţ, nonviolenţa de situaţie îşi rezervă folosirea violenţei pentru apărare, atunci când situaţia face ca nonviolenţa să fe aproape nefolositoare, de exemplu când acţionezi în ţări unde presa este strâns controlată de un guvern non-democratic.
În Vest, nonviolenţa a fost extensiv folosită de mişcări ale clasei muncitoare, ale păcii, ale mediului şi ale femeii. Mai puţin cunoscut este faptul că nonviolenţa a jucat şi continuă să joace pentru a slăbi puterea regimurilor poilitice represive, în dezvoltarea lumii şi a fostului bloc estic:
- În 1989, treizeci de naţiuni cuprinzând 1,695,000,000 de oameni cu experinţă în revoluţii nonviolente care au trecut cu bine peste aşteptările nebuneşti ale oricui ... Dacă am adăuga ţările atinse de acţiuni nonviolente majore în secolul nostru (Filipinele, Africa de Sud ... mişcările de independenţă din India ...) numărul se ridică la 3,337,400,000, un uluitor 65% din umanitate! Toate acestea în dinţii susţinerii, la nesfârsit repetată, că violenţa nu funcţionează în lumea 'reală'.
- (Walter Wink, citat de Susan Ives într-un discurs din 2001)
Cum funcţionează nonviolenţa?[edit]
Apropierea nonviolenţei de lupta socială reprezintă o depărtare radicală de la gândul convenţional despre conflict, apelând încurând la noţiuni cu sens comun.
Pe lângă acestea există ideea că puterea conducătorilor depinde de îngăduinţa mulţimii. Fără o birocraţie, o armată sau o forţă a poliţiei pentru a îndeplinii dorinţele lui sau ale ei, conducătorul este lipsit de putere. Puterea, ne învaţă nonviolenţa, depinde de cooperarea celorlalţi. Nonviolenţa diminuează puterea conducătorului prin retragerea deliberată a acestei cooperări.
Unii susţinători ai nonviolenţei, precum anarhiştii creştini, arată respect sau dragoste pentru adversari. Există acest principiu puternic asociat cu justificări spirituale sau religioase ale nonviolenţei, aşa cum pot fi observate în Predica de pe Munte când Iisus îşi îndeamnă urmaşii să îşi iubească adversarul, în conceptul Taoist al wu-wei, sau al acţiunilor care nu necesită efort, în filozofia artelor marţiale Aikido, în principiul Budist al metta, sau al bunătăţii faţă de toate fiinţele, şi în principiul ahimsa, sau al nonviolenţei faţă de orice fiinţă, împărtăşite de Hinduism, Budism şi Jainism. Respectul şi dragostea pentru adversari are deasemenea o justificare pragmatică, în care tehnica separării faptei de faptaş, permite posibilitatea ca făptaşii să-şi schimbe comportamentul şi probabil şi credinţele. Cum a spus Martin Luther King, "Nonvolenţa reprezintă atât evitarea violenţei fizice, cât şi a violenţei spirituale. Nu refuzi doar să împuşti un om ci refuzi şi să îl urăşti.", creştinismul se concetrează atât pe nonviolenţă cât şi pe iertare a păcatelor, care pot fi găsite în drumul lor, în povestea lui Abel în Qur'an. Mişcările liberale din Islam au folosit pentru mult timp această poveste pentru a promova idealuri Islamice cu privire la nonviolenţă.
În cele din urmă, noţiunea Satya, sau adevăr, este centrală concepţiei Gandhiene cu privire la nonviolenţă. Gandhi a văzut adevărul ca ceva multifaţetat şi imposibil de bolborosit în întregimea sa de nici un om. Cu toţii cărăm piese ale adevărului, credea el, dar avem nevoie de piese din adevărul altora pentru a afla marele adevăr. Asta l-a condus la credinţa in valoarea inerentă a dialogului cu adversarii, şi la o dorinţă sinceră de a înţelege motivările lor. La un nivel practic, bunăvoinţa de a asculta punctul de vedere al altei persoane depinde foarte mult de reciprocitate. Pentru a putea să se audă adversarii între ei, unul din ei tot trebuie să fie pregătit să asculte.
Pentru a da rezultate, tacticile trebuie să fie alese cu grijă, prin luarea în considerare a consecinţelor politice şi culturale, şi formarea părţii unui plan sau a unei strategii mai mari. Walter Wink îl prezintă pe Iisus Hristos ca fiind un strategist nonviolent. Multe din învăţăturile sale referitoare la nonviolenţă în care au fost înţelese consecinţele culturale, sunt destul de sofisticate. De exemplu, printre oamenii cu care vorbea, dacă prin recuperarea datoriilor o persoană determina persoana datoare lui să rămână "dezbrăcată", ruşinea va fi asupra celui care a recuperat datoria -- şi nu asupra celui care a rămas "dezbrăcat". Aşa încât sugestia lui Iisus - dacă cineva îţi cere paltonul tu îi dai hainele de asemenea - era o metoda de a aduce ruşinea deasupra colectorului de datorii şi inversarea simbolică a puterii relaţiei.
Acest gen de creativitate este tipică mişcărilor nonviolente.Lysistrata lui Aristofan dă exemplul ficţional al unei femei care refuza favorurile sexuale din partea soţilor ei până când războiul era abandonat.
O folositoare sursă de inspiraţie pentru aceia care caută să pună în practică cele mai bune tactici nonviolente, este lista celor 198 de metode de a pune în prcatică nonviolenţa a lui Gene Sharp care include acţiuni simbolice, politice, economice şi materiale.
Această scrisoare a fost folosită ca o metodă de a împiedica atacurile şi de a promova rezolvarea conflictelor pe cale paşnică peste graniţe. Aceasta a cunoscut mai multe eşecuri (cel puţin pe latura de împiedicare a atacurilor) cum ar fi Scutul Uman din Iraq, dar de asemenea multe succese, cum ar fi munca Acompaniamentului de Proiect în Guatemala. În momentul de faţă există mai multe organizaţii non-guvernamentale care lucrează în zona aceea, incluzând de exmplu: Brigadele de Pace Internaţionale(Peace Brigades International) şi Nonviolent Peaceforce. Tacticile elementare folosite sunt acompaniament nearmat şi observarea/reporatea drepturilor omului.
Multe mişcări de stânga şi sociale au sperat să monteze o "revoluţie paşnică" prin adunarea unui număr suficient de grevişti pentru a o paraliza complet. Cu dispozitive statale şi corporale, muncitorii vor putea reorganiza societatea înaintea liniilor radical diferite. Această filozofie este favorizată de legendara uniune a muncitorimii, "Muncitorii Industriali ai Lumii (Industrial Workers of the World)", ai cărei membrii s-au angajat să organizeze "O Mare Uniune" a tuturor muncitorilor care să lanseze o grevă generală ce ar pune capăt capitalismului pentru totdeauna.
Pentru mulţi profesionişti, punerea în practică a nonviolenţei e mai profundă decât abţinerea folosirii unui comportament sau limbaj violent. Aceasta înseamnă că unui om îi pasă de ceilalţi, chiar şi de cei care nu sunt de acord cu el. O implicaţie a acesteia este necesitatea de a-i păsa cuiva de aceia care nu practică nonviolenţa. Desigur că nimeni nu-şi poate impune să îi pese atât de mult, şi aceasta e una din cele mai mari provocări personale puse de nonviolenţă - odată ce o persoană crede în teoria nonviolenţei, cum să o traieşti?[[