Anarho-sindicalism

Anarho-sindicalism

Steagul anarho-sindicalist.

Anarho-sindicalismul este aripa anarhistã de mişcare a sindicatelor. Ţinta primarã este sfârşitul sistemului salarial. Principiile fundamentale ale anarho-sindicalismului sunt:

1. solidaritatea muncitorilor
2. acţiunea directã
3. independenţa.

Solidaritatea muncitorilor înseamnã cã anarho-sindicaliştii cred cã, toţi muncitorii, indiferent de rasã, sex, sau grup etnic sunt într-o situaţie similarã vis-a-vis de şefi (Constiinta Clasei). În plus, înseamnã cã, în capitalism, orice caştiguri sau pierderi fãcute de unii muncitori în relaţii cu şefii vor afecta toţi muncitorii. Aşadar, spune cã pentru a caştiga eliberarea, toţi muncitorii trebuie sã se ajute între ei în lupta împotriva şefilor.

Anarho-sindicaliştii cred că doar acţiunile directe—adică, acţiuni concentrate direct pe atingerea unui scop, opus acţiunii indirecte, ca alegerea unui reprezentant la un guvern—va permite muncitorilor să se elibereze.

Aşadar, anarho-sindicaliştii cred că organizaţiile muncitorilor—organizaţiile care se luptă împotriva sistemului salarial şi care, în teoria anarho-sindicalistă, eventual va forma baza unei noi societăţi—ar trebui să fie independentă. Ei ar trebui să nu aibă şefi sau “business agents”; mai degrabă, muncitorii ar trebui să aibă posibilitatea să ia decizii care îi va afecta pe ei între ei.

Anarho-sindicalismul a aparut prin idealuri similare si circumstantele sindicalistilor si anarhistilor. George Sorel a dat un inteles gresit termenului pentru a combina teoria actiunii lui, violenta irationala, cu sindicalismul. Anarho-sindicalismul a venit sa fie o forta proeminenta in Franta doua decenii inainte de Primul Razboi Mondial.